Acest blog este dedicat emisiunii americane So You Think You Can Dance. Aici veti gasi cele mai populare dansuri din emisiune, cele mai hazlii momente si dansuri nominalizate sau castigatoare ale Premiului Emmy.


miercuri, 31 martie 2010

Sezonul 7 - All Stars

Incepand cu sezonul 7, formatul emisiunii se va schimba. Astfel, nu vor mai fi alesi 20 de concurenti, ci doar 10. Fiecare va dansa cu unul dintre cei mai memorabili concurenti din sezoanele trecute (All Stars). Acestia vor fi in numar de 12, iar perechile se vor schimba in fiecare saptamana. In fiecare saptamana va fi eliminat un singur concurent. Organizatorii au spus ca vor mai fi schimbari, unele neanuntate pana acum.

Pentru asta, toti americanii (in principiu doar ei, dar se poate si din Romania) sunt invitati sa urmareasca premiera noului sezon, Joi, 27 mai 2010 (de ziua mea, ce cadou genial!!!) de la 8:00-10:00 PM ET/PT (ora Americii, in principiu la noi va aparea cam cu 7 ore mai tarziu).

vineri, 26 martie 2010

Plagierea SYTYCD

O descoperire cel putin interesanta: in videoclipul unui artist roman se regaseste o parte dintr-o coregrafie SYTYCD. Probabil ca cei din America nici nu stiu, dar avand in vedere cat de stangaci este reprodusa, poate ca nici nu conteaza.
Deci, videoclipul apartine domnisoarei Anda Adam, la melodia "Sufletul meu". Intre minutul 2:12 si 2:36 este reprodusa, intr-o varianta mai nereusita si mai vulgara, respectiva coregrafie din cadrul SYTYCD. Mai jos aveti amandoua dansurile atasate.



Coregrafia originala: A fost nominalizata la Premiile Emmy in 2008, la categoria "Outstanding Choregraphy" (Coregrafie remarcabila).
Numele dansului: Masa (The Table Routine)
Dansatori: Sabra Johnson si Neil Haskell
Coregraf: Mandy Moore
Muzica: Eurythmics - Sweet Dreams (Are Made of This)
Stil: Jazz
Cand: 8 august 2007, saptamana 8 a sezonului 3, SYTYCD

sâmbătă, 20 martie 2010

Dans castigator al premiului Emmy (4)

Aceasta este coregrafia care i-a adus lui Tyce Diorio primul sau Emmy pentru un dans creat in cadrul SYTYCD. Specializarea sa fiind Broadway, Tyce a uimit pe toata lumea cu acest dans contemporan.

Numele dansului: Adam si Eva
Dansatori: Jessica King si William "Will" Kingfield
Coregraf: Tyce Diorio
Muzica: Unfaithful - Silence
Stil: Dans contemporan
Cand: 9 iulie 2008, saptamana 5 a sezonului 4, SYTYCD

vineri, 12 martie 2010

Dans castigator al premiului Emmy (3)

Dupa primul premiu Emmy, toata lumea a crezut ca Wade Robson este o revelatie a lumii artistice. Cu aceasta noua coregrafie, a aratat tuturor ca este un geniu (chiar producatorul executiv al SYTYCD, Nigel Lythgoe a spus asta, de fiecare data cand i-a vazut vreo coregrafie). Cu "Pasarea colibri si floarea" ne-a aratat si o parte mai blanda, fata de coregrafia cu zombi din anul precedent. Acesta este dansul care i-a aduc coregrafului Wade Robson cel de-al doilea premiu Emmy pentru dansurile gandite in cadrul emisiunii So You Think You Can Dance.

Numele dansului: Pasarea colibri si floarea (The Hummingbird and the flower)
Dansatori: Jaimie Goodwin si Hokuto "Hok" Konishi
Coregraf: Wade Robson
Muzica: Memoirs of a Geisha (coloana sonora) - The Chairman's Waltz
Stil: Jazz
Cand: 27 iulie 2007, saptamana 3 a sezonului 3, SYTYCD

duminică, 7 martie 2010

Dans castigator al premiului Emmy (2)

Acesta este dansul care i-a adus coregrafului Wade Robson primul Premiu Emmy din cadrul emisiunii SYTYCD. Recunosc, ca tema nu prea se potriveste cu ziua de maine, dar daca priviti dincolo de machiajul dansatorilor, veti vedea ceva cu adevarat spectaculos.

Numele dansului: Ramalama
Dansatori: Donyelle Jones, Dmitry Chaplin, Martha Nichols, Ivan Koumaev, Heidi Groskreutz, Travis Wall, Natalie Fotopoulos, Benji Schwimmer, Allison Holker, Ryan Rankine.
Coregraf: Wade Robson
Muzica: Roisin Murphy - Ramalama (Bang Bang)
Stil: Pop-jazz
Cand: 20 iulie 2006, saptamana 6 a sezonului 2, So You Think You Can Dance

luni, 1 martie 2010

Dans castigator al premiului Emmy (1)

De 1 martie, va ofer primul dans care a castigat Premiul Emmy in cadrul emisuii So You Think You Can Dance.
Acesta este dansul care i-a adus coregrafei Mia Michaels primul sau premiu Emmy.

Numele dansului: Banca (The Bench Routine)
Dansatori: Heidi Groskreutz si Travis Wall
Coregraf: (geniala) Mia Michaels
Muzica: Celine Dion - Calling You
Stil: Dans contemporan
Cand: 19 iulie 2006, saptamana 6 a sezonului 2, So You Think You Can Dance